Pitesti,
str. Pasajul Egalitatii nr. 3
Tel. 0348.445.462
Fax. 0348.445.463
Mail: 24deminute@gmail.com
Fondat in 2008 | Director: Silviu Popescu | Miercuri, 26 noiembrie 2008 | Arges | Arhiva | Quality News
Cauta:
Sondaj
Credeti ca monahia ar face bine Romaniei ?
Horoscop
24 de minute
Parteneri
• Actualitate
Câinii fara stapân - un real pericol in Pitesti24 DE MINUTE: Pitesti - 2008.11.26

Strazile orasului Pitesti sunt invadate de micile potai, blestemate si gonite de toti trecatorii. Sunt zone in orasul nostru in care ti-e si frica sa mai calci. De exemplu, pe strada Fratii Golesti, câinii comunitari ataca trecatorii aproape in fiecare zi, fara a fi provocati. Pur si simplu, ies din tufisurile in care se ascund. Oamenii nu ii vad, pentru a evita sa treaca prin zona.
In doua zile, doua femei au fost muscate de animalele strazii. Una dintre victime a fost dusa de urgenta la spital dupa ce un câine i-a sfâsiat cizma si a ranit-o grav, iar cealalta femeie a tras o sperietura zdravana. Elena Manica a fost pusa la pamânt de un câine, in timp ce mergea linistita pe strada. Socata de ceea ce i s-a intâmplat, femeia ne-a spus: „M-am speriat foarte tare când m-am trezit cu el la piciorul meu. Am probleme cu inima si, cum pe aici nu prea e lume multa, puteam sa fac un atac de cord si sa nu ma vada nimeni“.
Studentii care locuiesc in centrul orasului si merg la educatie fizica, pe strada Doja, au spus ca aceeasi câini s-au luat dupa ei de mai multe ori si acum, de frica, evita sa mai treaca pe Strada Fratii Golesti. Ce-i de facut intr-o astfel de situatie? Persoanele atacate de câini, au sunat la numerele de urgenta, puse la dispozitie de Asociatia "Iubiti maidanezii", dar nu a raspuns nimeni. Oamenii mai spun ca au apelat la aceste numere pentru a fi luate animalele din fata blocurilor, care se inmultesc si unele sunt chiar periculoase.

336 adulti si
79 copii muscati
de cainii vagabonzi

Statistica Spitalului Judetean de Urgenta Arges arata ingrijorator. Potrivit Directorului Medical Adrian Stoiculescu, in Pitesti, in ultimile 6 luni, 336 de adulti au fost muscati de câinii comunitari si au necesitat tratament complet. Tot in acelasi interval de timp, 79 de copii s-au prezentat la spital cu rani provocate de câinii strazii.

Maidanezi versus locuitori
Majoritatea pitestenilor sunt suparati foc pe cainii vagabonzi care se afla la orice colt de strada. Iesind din casa, oamenii se lovesc de potaile care abia asteapta sa-si infiga coltii  in piciorul, sau mana omului. Toti sunt inversunati si asteapta ca autoritatile sa faca ceva ca ei, si copiii lor, sa poata circula linistiti pe strada. Lucia Stefanescu de 59 de ani ne vorbeste chiar cu ura despre acesti maidanezi: „Sunt impotriva lor. Intr-o zi am vrut sa intru intr-un magazin si nu am putut din cauza lor. Au inceput sa ma latre si mi s-a facut frica. Au iesit vanzatoarele din magazin ca sa-i alunge. Autoritatile ar trebui sa faca ceva. Nu trebuie sa-i omoare, dar ar trebui sa ia masuri“.  Femeia ne mai povesteste ca a fost in Spania si ca acolo e cu totul altceva. Oamenii isi iau manusi atunci cand pleaca la plimbare cu cateii, si strang toata mizeria dupa ei. O tanara de 17 ani, Diana Udup, marturiseste ca ii este foarte frica de ei: „Mi-e frica, ii ocolesc de fiecare data. Trebuie sa faca ceva autoritatile ca sa-i ia, sa nu ne mai ferim de ei“.  O alta tanara, de 15 ani, Georgiana Ardeleanu ne vorbeste in fuga: „Mi-e frica de ei. Eu nu am fost muscata niciodata, dar cunosc persoane care au patit-o“.  Badea, de 60 de ani, vorbea cu calm dar totodata era si el razvratit: „Nu sunt de acord cu ei. Nu am vazut in nicio tara asa ceva. Noaptea nici nu poti sa iesi pe strada din cauza lor si nimeni nu face nimic“. Tot Badea ne spune ca acesti caini sunt periculosi mai ales pentru copii. Luminita Andrei era foarte mahnita din cauza asta, spunandu-ne: „Sa-i ia pe toti. Daca sunt in haita sunt foarte periculosi. La camin la Arpechim sunt o groaza. Stau acolo ca la panda si cand iese un copil, sar pe el. Sa-i ia acasa cine vrea si cui ii plac. Oricum e bataie de joc“.  Am intalnit o persoana careia nu-i era frica de cainii comunitari si chiar nu avea nimic impotriva lor: „N-am avut niciodata probleme cu ei si de aceea nu-mi este frica. Cainii simt atunci cand oamenilor le este teama de ei si de aceea ii ataca. Eu chiar n-am nimic impotriva lor“, ne marturiseste Ionescu.

Stand de vorba cu locuitorii orasului Pitesti, am aflat ca unora nu le este frica de ei, dar  totusi sunt impotriva acestor „jigodii“. Ionela Oprea de 29 de ani ne-a spus: „Sincer nu mi-e frica de ei. In schimb mi-e frica pentru copiii mei, ca nu cumva sa-i muste. Ar trebui sa se faca ceva in privinta asta. Ar trebui sa le faca un loc si sa-i supravegeze“.  Un barbat de 40 de ani, Daniel Belu, ne da un raspuns asemanator: „Nu imi este frica de caini. Stau in exercitiu si acolo nu sunt chiar asa de multi. Totusi este riscant pentru copii, dar si pentru adulti“.

Cine poate
sa ia masuri, sa ia,
ca nu mai putem asa!

Am intalnit si persoane foarte pornite asupra micilor vagabonzi din oras. Oameni care au fost atacati si muscati vorbeau urat si pe buna dreptate, cum spuneau ei. Olimpia Ionita, pensionara ne spune: „Acesti caini sunt in haita. Nu poti sa mai iesi afara din cauza lor. Eu am fost si muscata. Ar trebui sa fie adunati undeva, mi-e mila de ei, dar trebuie sa se faca ceva neaparat“.  O alta persoana care a fost muscata este Anghel Vatafu de 56 de ani, care ne marturiseste: „Lucrez aici la chiosc si in fiecare dimineata gasesc caniii dormind aici. Nici nu pot sa trec de ei. Nu mai spun ca e o mizerie de la ei de nedescris. Cand vreau sa-i dau la o parte, vor sa ma muste. E un dezastru. Si in cartierul meu, in Tudor Vladimirescu, sunt o groaza de maidanezi. M-au muscat de picior. Nu se mai poate asa ceva. Cine poate sa ia masuri, sa ia, ca nu mai putem asa“.

Iubirea de animale
transformata in ura

Pitestenii, din cauza fricii si a neputintei de a face ceva pentru ei, dar mai ales pentru copiii lor, au inceput incet incet, sa nu mai suporte cainii comunitari. Copiii nu se mai pot juca in fata blocului, batranii nu se mai pot odihni in parcuri, iar toti ceilalti nu mai pot circula liber pe strada. Din aceasta cauza, oamenii, in loc sa se bucure de cei mai buni prieteni ai lor, cateii, ii gonesc, tipa la ei si chiar mai rau de atat ii si bat. Din pacate, iubirea de animale, pentru unii, s-a transformat in ura.


Marina DUCA
Florentina BUSA

Corespondenta de la New York

Prefectul Ion Popa ia masuri pentru deszapezire

Accidentele rutiere, de neoprit

De la scena, la catedra


Vizualizari: 701
Data aparitiei: 26 noiembrie 2008

Comentarii (0)
24 DE MINUTE nu este responsabil juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

 

 


EDITORIALE:

Sumarul editiei 24 de minute de Miercuri, 26 noiembrie 2008
Editorial
  • O mie de semne
  • Eveniment
  • Semnificatia zilei
  • Politic
  • Argesul reprezinta un nod economic deosebit de important si este prioritate zero pentru PD-L
  • PD-L conduce in preferintele electoratului
  • Sport
  • Rugby-ul, un sport neglijat de sponsorii argeseni
  • Actualitate
  • Corespondenta de la New York
  • Prefectul Ion Popa ia masuri pentru deszapezire
  • Accidentele rutiere, de neoprit
  • Câinii fara stapân - un real pericol in Pitesti
  • De la scena, la catedra
  • Social
  • Violatorul baiatului de 11 ani, prins de politisti
  • A fost promulgata legea care majoreaza indemnizatia mamelor
  • Se modifica sistemul de plata a prestatiilor sociale


  •   Miercuri, 26 noiembrie 2008   Publicitate | Abonamente | Contact |
    Copyright 24 de minute - 2008 - 2018 | www.24deminute.ro | ISSN 2065 - 1015 | Programare: Datagram